Primul lucru pe care îl afli despre Down este că e fondată de fostul vocal de la Pantera. Bun. Și de aici? Ce este, de fapt, Down? Ce înseamnă acest side-project? Se deosebește de alte super-grupuri doar pentru ca îl avem pe Anselmo personaj principal și membri ai Corrosion of Conformity, Crowbar sau Eyehategod?
Îmi place să cred că muzicienii crează proiecte pentru că au ceva de spus, de transmis, din experiența lor dacă se poate, și nu doar pentru că așa se mai plătesc niște facturi. Dar cel mai bine este să te duci fără nici un fel de așteptări la Down, pentru că orice fel de experiență ai avea legată de metal, nu știi ce te lovește mai întâi: energia cu iz de anii ’90 a unui Anselmo total schimbat în bine sau greutatea sludge-ului, în intense repetiții și cu transformidabile influențe Sabbath.
Anselmo are una dintre cele mai grozave atitudini din câte am văzut, iar asta nu numai pentru că este un foarte bun om de scenă ci pentru că o face ingenuu, e în natura lui. În paradigma artiştilor care mai cântă și „la public”, nu numai la instrumente/microfon. Și dacă te duci la primul concert pentru Anselmo și dacă sound-ul te face să te duci și la al doilea, la al treilea te duci deja cu versurile știute. Și cam așa poți să ajungi la esența trupei. Down este despre cum te simți când te dai cu capul de cimentul realității, despre cum e să dai de limite, despre fuga de tine sau negarea a ceea ce ți se întâmplă, despre depresie, despre înotul împotriva sistemului, disperare, despre cât de greu e să înveți să treci peste și apoi despre puterea necesară de a trece, sau nu…
Free at last, I’m the past,
Undone in unknown prison, I’m holding on.
Peace and need? A mouth to feed?
I’m standing way on the other side.
I’m staring right back at myself,
And through it’s frozen image,
I’m laughing right back at my health – Lifelong (Lifer)
Dar toate acestea se învârt totuși în jurul lui Anselmo și transformarea sa după o serie de experiențe extreme: abuz de droguri, moarte clinică, traume emoționale – moartea lui Dimebag Darrell sau tragedia Katrina, procesul de dezintoxicare. Nu prea poți să faci poezie când vrei să transmiți astfel de lucruri și este greu s-o faci, direct, fără dramatism și fără să-ți plângi de milă. Down cântă despre uragane și sevraj, însă nu te îndeamnă decât la a-ți regăsi drumul, orice s-ar fi întâmplat. Are energia unui Anselmo care vorbește mai mult despre iubire decât despre ură, dar e o trupă de metal și nu de rock creștin. Are un mesaj coerent realitate vs experiență. Dovadă că au fani care vin după concert nu doar ca să-și ia autograf sau să-și facă poze, ci ca să spună ce rol a avut muzica în lupta lor personală.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gXXxc_xZl50]
